Doliu în Biserica Ortodoxă. Starețul Mănăstirii Nicula a murit

01 11. 2024, 16:48

Este doliu în Biserica Ortodoxă Română. Părintele Nicolae Moldovan, stareț al Mănăstirii Nicula, a murit. Acesta avea 64 de ani, iar vestea tristă a șocat întreaga lume.

Starețul Mănăstirii Nicula a murit, iar anunțul trist a fost făcut în această dimineață de către părintele protosinghel Calinic Stupinean. Trecerea în neființă a părintelui a șocat pe toată lumea, iar credincioșii sunt în doliu.

Starețul Mănăstirii Nicula a murit

Părintele Nicolae Moldovan și-a început activitatea la Mănăstirea Nicula în anul 2012 și a slujit ca stareț. Această mănăstire este una dintre cele mai apreciate și vizitate așezăminte monahale din România, iar mii de credincioși au venit aici pentru îndrumarea părintelui stareț Arhimandritul Nicolae Moldovan.

„Părintele stareț al mănăstirii Nicula, Arhimandritul Nicolae Moldovan, a trecut la cele veșnice. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească de-a dreapta Sa! Ieri mi-a dat binecuvântare, de azi se va ruga pentru noi mai aproape de Dumnezeu”, se arată în mesaj.

Părintele Nicolae Moldovan s-a născut în satul Agrișu de Sus, comuna Șieu-Odorhei, din județul Bistrița-Năsăud și a avut un impact profund asupra credincioșilor care i-au călcat pragul pentru a-i cere îndrumare.

Doliu în Biserica Ortodoxă

„Răbdarea Părintelui Nicolae te lăsa fără răbdare. Scaunul duhovnicului Nicolae de la Nicula nu se răcea, zi și noapte, ascultând, povățuind și iertând. Un autodidact prin excelență, deși silitor la studiile pe care le-a făcut, el s-a identificat mai degrabă cu omul din fața lui, astfel încât s-a îmbogățit din experiențe trăite și împărtășite, devenind o adevărată enciclopedie. Cinstea, onestitatea și încrederea pe care le inspira l-au determinat pe vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu să-l impună stareților Niculi ca egumen, adică un secund pe care să te poți bizui oricând. Dacă stareții s-au succedat în timp, el a rămas vecin cu eternitatea”, îl descria arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mânăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului pe Părintele Stareț Nicolae Moldovan, potrivit Fanatik.ro.

Toți credincioșii au rămas cu un gol în suflet după ce vestea trecerii în neființă a starețului a fost dată, iar mesajele au început să curgă.

,,Nu-mi vine să cred nici acum că părintele stareț Nicolae MOLDOVAN,  de la Mănăstirea Nicula, ne-a părăsit! Un vrednic slujitor a lui Dumnezeu și a Maicii Domnului,  a fost părintele arhimandrit Nicolae! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!”

,,În veci pomenirea lui odihnească se în liniște și pace suflet blând, bunul Dumnezeu sa l ierte și sa l odihnească cu drepții!”

,,Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace, întru Împărăția Sa! Veșnică pomenire, din neam in neam! Mulțumesc mult pentru rugăciuni și ajutor pe calea vieții! Fie- vă memoria binecuvântată și îngerii aproape, Părinte Staret, Nicolae!”, au fost unele dintre mesajele transmise de credincioși, potrivit știridecluj.ro

foto: social media